Premiile Galileo 2011

Redacţia revistei Galileo anunţă începerea fazei de selecţie pentru prima ediţie a premiilor Galileo, care se vor decerna anual pentru cel mai bun volum al unui autor român și pentru cel mai bun text de proză scurtă publicat de un autor român în anul precedent.

Pentru ediţia din acest an, la secțiunea Cel mai bun volum se vor lua în considerare volumele de autor (romane sau culegeri de povestiri, prima ediție) publicate în anul calendaristic 2010 sau antologiile de autor care conțin cel puțin un text care să nu fi apărut într-un alt volum anterior. La ediția din acest an nu sînt eligibile antologiile cu autori multipli. Acestea vor avea secțiune separată dacă în anul de referință vor apărea cel puțin cinci antologii.

La secțiunea Cea mai bună proză scurtă se iau în considerație schițele, povestirile și nuvelele publicate pentru prima oară în volume personale și antologii (cu ISBN), reviste și fanzine (declarate ca atare, cu ISSN, fie ele pe hîrtie, în format electronic sau online) apărute în anul calendaristic 2010. Nu sînt eligibile textele publicate pe site-uri, forumuri, bloguri, ateliere/cenacluri online sau reviste/fanzine declarate ca atare, dar fără ISSN.

Pentru 2010 au fost avute în vedere publicațiile: Helion (varianta pe hîrtie), Nautilus, Galileo și Gazeta SF.

Timp de o săptămînă așteptăm intervenții pe marginea listei de mai jos. Dacă în listă se regăsesc titluri care au apărut înainte de 1 ianuarie 2010 vă rugăm să ni le comunicați, pentru a putea face corecturile (eliminările) necesare. Dacă au apărut texte în alte volume/publicații în afara celor precizate aici sau alte volume decît cele listate, vă rugăm să ni le aduceți la cunoștință pentru a putea face adăugirile necesare. Modificări se pot face pînă vineri, 8 aprilie, ora 23.59.

Sîmbătă 9 aprilie se va aduce la cunoștință votanților lista lungă oficială, care va sta la baza votării nominalizărilor.

Premiile Galileo se acordă în urma exprimării votului de cei care, la data de 31 decembrie 2010, aveau un abonament în derulare la revista Galileo (varianta tipărită).

Voturile se vor exprima în scris, în șase etape, în sistemul de vot australian, prin e-mailuri trimise de pe adresa de pe care s-a făcut abonamentul.

Alte amănunte și lista preliminară aici.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: