Jale și girafe

Ce jale la Livresque!

Niște standuri micuțe, niște oameni triști la ele, în spatele cărților, și alți oameni triști trecînd prin fața lor…

Mi-am amintit de tîrgul din toamnă de la Casa Radio, de tîrgul Gaudeams de la Craiova, pe care l-am văzut prin 2006 parcă…

Se pare că un tîrg de carte nu e reușit decît dacă aduce marile edituri, dacă aduce suta de mii de vizitatori… Dacă e un eveniment care să mobilizeze toată suflarea: editori, critici, scriitori, cititori.

Nu orice tîrg e un eveniment.

Sînt curios  cum o să fie în aprilie, la mall în Cotroceni. Știu edituri care nu vor fi prezente acolo. Știu și edituri care vor fi.

A, la Sala Palatului, zilele astea, nu știu dacă au fost lansări, nu știu dacă editurile au venit cu noutăți. N-am văzut. Dar poate că au fost. Însă n-am simțit în aer febrilitatea aia din edituri de dinaintea celor două mari tîrguri, cînd toată lumea pregătește sacul cu noutăți, iar cititorii pregătesc din timp bugetul pentru tîrg și sapă prin site-urile (nu putem adopta saiturile sau siturile? site-urile e chiar caraghios!) editurilor să-și facă lista cu noutăți de cumpărat.

Cam trist, cum spuneam.

Și o întrebare: cum de-au lipsit de-aici turnătorii la finanțe, ăia care caută editurile care nu au case de marcat, ca să-i toarne la Garda Fianciară? Sau n-au ajuns acolo pentru că n-au fost prezente editurile care trebuie eliminate? Sau poate vom vedea peste cîteva luni pe cine caută Garda? Sau măgarii ăștia sînt, de fapt, girafe, care… știți cum se zice: așa ceva nu există!

Ticăloșii dracului! Niște găinari, niște viermi. Mici de zile, mari de patimi, vorba cuiva. (mă refer la turnătorii ăștia, nu la Garda Financiară, se înțelege, da?)

Oare chestia asta cu turnătoria să fie vreun reflex de pe vremuri, cînd era o ocupație să-ți torni colegii? Sau e doar o chestie de răzbunare de-acum (arma prostului, da, dar știți și vorba aia: proști, dar mulți)?

Îi rabdă pămîntul și pe nenorociții ăștia… Se uită și la ei lumea… cu indiferență, cînd nu se știe cine sînt de fapt, cu greață cînd se știe cine sînt cu adevărat, dar se uită. Și în clipa aia ei se simt primadone. Numai că spectatorii vor ști că jalnicul lor chițăit nu e cîntec, ci țipătul celor strînși de coaie.

Adică iar sînt supărat. Dar măcar sînt supărat eu, Michael Haulică. Nu John, nu Vasile, nu alte girafe.

Anunțuri

2 răspunsuri

  1. […] o altă specie de fiinţe care sar garduri – în acest caz, pe acela al bunului simţ – scrie Michael Haulică pe blogul propriu, ca o coda la o relatare de la salonul de carte Livresque. Subscriu la tot ce spune el acolo, cu […]

  2. nasol articol, zau!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: