Arhive zilnice: 14 ianuarie 2011

Imaginația științifică, labirintul, Kostas Venetis, Ted Chiang la Tokyo

Ieri am fost pe drumuri toată ziua.

*

Mai întîi l-am vizitat pe Ion Hobana. Mi-a dăruit cel mai recent volum al lui, Peste o sută și o mie de ani. O istorie a literaturii franceze de imaginație științifică pînă la 1900. Cîtă putere are are în el, omul ăsta! A dus-o la bun sfîrșit. Și-a pus în gînd s-o scrie și a scris-o. Mi-a povestit despre bibliotecile în care a studiat pentru carte (Paris, Roma, în Iowa, pe cînd beneficia de bursa aia care-i trimitea pe scriitorii români acolo)… Din păcate cartea nu se prea găsește pe piață. E un mister total. Cei de la editură nu-s în stare să dea un răspuns clar (zic unii, care au întrebat). Poate ar mai fi o șansă cu tîrgul ăla de carte de la Muzeul de Istorie, din martie, unde Editura Academiei de obicei participă. Dar cine știe ce tiraj o fi avut cartea? Oricum, încă un amănunt: are aproape 350 de pagini și costă 12 lei (preț tipărit pe coperta IV).

*

Apoi mi-am luat de la Librăria Eminescu cartea lui Octavian Soviany, Viața lui Kostas Venetis. Pe 22 ianuarie este invitat la Clubul de lectură al lui Andrei Ruse și m-aș duce. Evident, cu cartea citită. Încă o carte de citit zilele astea. Dar de-abia aștept!

*

Apoi m-am întîlnit cu Mugur Cornilă. Am stat vreo două ore. Interesantă ideea labirintului: cînd vrei să stai de vorbă cu cineva, ai senzația că ești în mijlocul unui labirint. În loc ca toate să fie clare și deschise, parcă mereu te izbești de ziduri și parcă nici o ușă nu-i prin preajmă. Senzația lui. Eu cu formularea asta. Și cu o clonă de senzație. Proiecte comune? Să vedem… Chestia e că dacă ignorăm ce se întîmplă în jurul nostru putem să mai și realizăm cîte ceva. Așa că… facem ce facem de-o vreme: dăm cu IGNORE și ne vedem de treabă. Se lucrează la Madia v2.0, partea de producție.

*

Seara i-am vizitat pe Claudia Golea și Sumyia Haruya. Haruya mi-a adus numărul 1 pe 2011 al SF Magazin. N-am ce citi din el, doar să văd cum arată o revista de SF japoneză. Mi-a tradus cuprinsul, ca să dau o știre pe Galileo Online. M-a surprins totuși să văd publicată nuvela lui Ted Chiang, aia care a apărut la Subterranean Pres în 2010, The Lifecycle of Software Objects. Pînă să plec de la ei a venit și Mihail Gălățanu cu Nicole, așa că am stat mai mult decît îmi propusesem. Vorbit despre SF, pisici, traduceri, pisici, una-alta, pisici… Și despre noul roman al Claudiei, scris în engleză, despre agenți literari… Îi urez succes și să-și găsească cît mai repede un agent.

(în foto: pagina cu nuvela lui Ted Chiang)

*

Și încă o zi:

Azi mi-a venit pachetul de la Horia, cu bucuria în el: The Windup Girl. Dar am cel puțin două cărți de terminat și una de citit în întregime pînă să mă bag în ea. Chiar încă una de citit, că acuși se face de dat textul pentru Dilemateca.

Pînă atunci, petrecere la Dilema Veche. Împlinește 18 ani…

%d blogeri au apreciat: