Tot mai adînc și tot mai rar…

Bineînțeles că îmi amintesc, mai ales azi, că am debutat cu o poezie în Flacăra. Era 1974…

Bineînțeles că îmi amintesc ce mi s-a povestit, cu vreo 15 ani în urmă, despre cenaclul Flacăra la Iași, cînd a cîntat Radu Ștefan „Ninge pe Moldova“, iar el a recitat versurile în timp ce Radu cînta. Versurile mele…

Bineînțeles că îmi mai amintesc, n-am uitat niciodată, asta:

Tu ești ce ești acuma numai lîngă
Blestemul meu de-a te iubi deplin
Și care s-a născut să te constrîngă
Și să te facă fericită-n chin

Nu-mi semeni, dar îmi ești întreaga viață
Ești taina-n care lent am să dispar
Ești inima al cărei ritm mă-ngheață
Bătînd tot mai adînc, dar tot mai rar…

Poate n-oi fi citat eu exact, dar așa o țin minte, așa o voi ține minte și mai departe… întrebîndu-mă mereu dacă acolo, la urmă, e „dar“ sau „și“, așa cum mă întreb dacă „totul este trist în lume“ sau „totuși este trist în lume“. Indiferent de cîte ori mă voi uita în volum, să verific, tot nu voi ține minte. Așa că…

Și totuși: cum se cheamă poezia asta?

Anunțuri

Un răspuns

  1. „dar..tot mai rar”….asa si suna deosebit……..”totusi este trist in lume”….desi totul este trist….”Blestemul meu de-a te iubi” se cheama poezia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: