Uite-aşa se trezeşte cîte un bou să vorbească. Deşi de-aia l-a făcut mama natură necuvîntător, ca să tacă din gură. Da’ el nu, ca poate articula cuvinte. Şi dacă-şi imaginează că ştie româna scris – citit (mă rog, citit, că cu scrisul e mai greu…) dă din gură.

Şi pe lîngă că nu înţelege despre ce-i vorba şi confundă lucrurile sau i se pare ca alba-i neagra, nici coaie nu are. Adică dacă are vreo treabă cu mine (să zicem) persoana (pot să spun „persoană“?) se apucă de loveşte ca năucu’ în stînga şi-n dreapta, că poate, din nimereală, m-o lovi şi pe mine. Păi nu aşa, puiule. Dacă ai ceva cu mine, bate-te cu mine, lasă-i pe ceilalţi. Nu-i frumos. Nu e elegant. Da’ n-ai tu treburi cu astea…

(Auzi? Data viitoare cînd o să-ţi mai alegi un nick cu trimiteri literare, îţi zic eu unul: numeşte-te Grobei. E numa’ bun pentru tine).

Cîte despre treaba aia cu „băăăă, ştiu io un secret despre cutare: ĂSTA ESTEEEE!“ ce-ar mai fi de zis? Dacă ai rămas cu mintea la grădiniţă, dar te dai adult… avem o problemă. Pentru că, din păcate, ipochimenul creează probleme multora. Cel mai nasol e că aceste probleme le creează unora cu care s-a asociat şi care, de-o bună bucată de vreme, săracii, tot repară, dar nu mai prididiesc pentru că fiinţa e prolifică. Prolifică în a face prostii, ca să ne înţelegem. Că altfel… NTZ.

Ei, cam asta despre boul care crede că mugetul lui înseamnă cuvinte. În rest… sănătate îi doresc. Sincer.