Arhive zilnice: 16 decembrie 2009

C-aşa-i lumeaaaa, trecătoareeeee….

Mi-am propus de-o vreme să nu mai umblu pe bloguri. Dar, mai ales, să nu mai comentez. Că de umblat, tot trebuie, pentru că sînt cîteva bloguri din care mai aflu oarece noutăţi. Dar să comentez… NTZ. Dacă mă mai vedeţi comentînd, daţi-mi peste mînă. Aduceţi-mi aminte că am zis că n-o mai fac.

Evident (?!), azi am comentat în cîteva locuri. Cineva a recţionat. M-a sunat şi m-a somat să şterg comentariul (deşi, ca orice om normal, care are blog, ştie că numai titularul poate şterge comentariile) apoi… Apoi, cînd a pronunţat cuvîntul „nesimţit“ am închis. Din păcate este a doua oară cînd îi închid telefonul în nas, cum se zice. Deşi nu obişnuiesc. Dar unii oameni parcă o cer. Prima dată i-am zis să vorbim mai tîrziu, că făceam ceva şi nu mă puteam opri, dar n-a înţeles, n-a vrut să înţeleagă. I-am zis că dacă nu închide el am să închid eu, mi-a zis că „hai, închide“ şi am închis. Oi fi fost nesimţit, dar şi el…
Acum i-am închis din nou telefonul.

Uite, ăsta e unul dintre motivele pentru care cred că ar fi bine să mă dau deoparte o vreme. Să-mi văd de ale mele. De cărţile şi de articolele mele. At]t.

În rest… toate sînt trecătoare. Azi sînt, mîine nu mai sînt.

Nu am o perioadă prea bună. Asta-i clar.

GAUDEAMUS 2009. Prolog

Mai am două posturi despre Gaudeamus. Poate pînă la Bookfest 2010 am să le şi pun în blog. Sau mai devreme. Iată azi prologul (adică poze făcute marţi, înainte de începerea tîrgului).

Aşa arăta Pavilionul marţi e la ora prînzului. Cutii, ambalaje, standuri în construcţie.

E Vremea pentru Millennium Press…

La Polirom este aşteptat Salman Rushdie…

Leda a pus mîna pe Granta americană, dar deocamdată se vede doar afişul…

Alt afiş, la Paralela 45: fraţii Strugaţki.

Humanitas Fiction. Pe Raftul Denisei, Drumul lui Cormac McCarthy.

Pe rafturile nemirei, antologia lui John Joseph Adams, Tărîmurile pustiite. Poveşti ale apocalipsei. (De ce Tărîmurile şi nu Tărîmuri? Cred că ar fi sunat mai bine nearticulat.)

Dar Nemira aşteaptă cărţile lui George R.R. Martin şi Stephen King…

%d blogeri au apreciat: