Arhive zilnice: 3 decembrie 2009

Observator cultural, 3 decembrie 2009


În nr.503 al revistei Observator cultural, din 3 decembrie 2009, la rubrica FANTASY& SCIENCE FICTION, articolul  Oglindă, oglinjoară…

Fragment:

…care-i cea mai mare librărie din ţară? Tîrgul de carte organizat la noi vara (Bookfest) sau toamna (Gaudeamus), el e cea mai mare librărie… Era să spun şi cu reducerile cele mai mari, dar aş fi greşit, cele mai mari reduceri la preţurile cărţilor sînt pe site-urile editurilor. La tîrg – nu ştiu de ce – acestea preferă să acorde cititorului o reducere substanţial mai mică decît librarilor sau difuzorilor de carte, deşi de la aceia banii îi văd… uneori la Sfîntu’ Aşteaptă. Dar aşa-i în tenis, vorba cuiva: de ce să luăm pe loc mai mulţi bani pe o carte, cînd am putea să încasăm mai puţin cînd o vrea difuzorul să plătească? Dar astea sînt chestii manageriale, nu mă pricep, nu mă bag, fiecare face ce vrea cu banii lui. Şi-acum să ne ocupăm de treburi serioase, adică de fantasy şi science fiction.

GAUDEAMUS 2009. Sîmbătă (5-Leda)

Ora 17.00 LEDA.

Florin Pîtea: Severian s-a-ntors!
Irina Horea: Du-te tu!
Roxana Petrescu nu vrea să le dea microfonul, iar mie mi s-a aprins un beculeţ.

Io: …Şi cumpăraţi Legendele clanului Otori.
Irina Horea: Serios?!
Florin Pîtea: Da, da… Şi marmota uite-aşa…

Io: Pe bune. Legendee clanului Otori

Irina Horea: Gene Wolfe… Gene Wolfe…

Şi cam astea au fost lansările.

Să mai vedem o dată trofeul cîştigat de Millennium Press, aşezat cu grijă, acolo unde-i stă bine: printre cărţi.

Iar mai departe… Oleacă de taifas cu nişte prieteni dragi, adică „ploieştenii“ (Rabi, Ionuţ, Monica) şi cu alţi bucureşteni.

Aici: Marian Irimia, Monica Nicolau, io, Loredana Frăţilă Cristescu.

GAUDEAMUS 2009. Sîmbătă (4-Millennium Press)

Ora 16.00 MILLENNIUM PRESS

Don Simon face cu mîna.

Marian Coman, Ştefan Ghidoveanu, Horia Nicola Ursu

Alde Stoica.

Ionuţ Bănuţă. În stînga, cuminte, Roxi B.

Tovarăşi, popor, mulţime.

Ne lansăm. Horia.

În spatele lui Horia, Mihai Gălăţanu. Şi, undeva mai încolo, Florin Pîtea.

Horia vorbit pe la spate de Irina Horea şi Mihai Gălăţanu

Iată-mă ce mîndru mi-s. Horia lansează a doua antologie Millennium: Şase ani de Ficţiuni.

Nu văd io bine? Cine i-o fi băgat şi pe-ăştia în antologie? Io, lansînd a doua antologie AtelierKult: Dansînd pe Marte şi alte povestiri fantastice.

Liviu Radu: Eşti un puturos, domnule. Doru Stoica pare a recunoaşte. Se lansează Între bariere, de Doru Stoica.

George Lazăr (dreapta): O fi de bine? O fi de rău? Liviu Radu vorbind despre Îngerul păzitor, de George Lazăr.

Ocupaţi scările! Ocupaţi scările!

Le-am ocupat. Şi?

%d blogeri au apreciat: