Drumul, de Cormac McCarthy
Asta e coperta:
Şi în Ziarul de duminică din 30 octombrie găsiţi un fragment.
Romanul va apărea la Humanitas Fiction, colecţia Raftul Denisei, în traducerea Irinei Horea.
Obervator cultural, 29 octombrie 2009
În Observator cultural nr. 240 (498) din 29 octombrie 2009, „Nu cred în etichete“ (Dialog cu Horia Nicola URSU, director Millennium Press).
Întrebările:
Cred că Millennium Press este printre puţinele edituri din România specializate pe carte F&SF. De ce „monoteismul“ acesta şi de ce tocmai F&SF?
Sînteţi o editură mică. Cum se vede piaţa editorială din această perspectivă? Te baţi pentru cumpărători (în general aceiaşi) cu nume grele ca Nemira, Tritonic, Leda. Crezi că Millennium Press are vreo şansă?
Aţi publicat patru antologii (AtelierKult, Cyberpunk, New Weird, Millennium), mai aveţi în pregătire încă trei (AtelierKult 2, Millennium 2, omnibusul Kult). Lor li se adaugă cîteva volume de povestiri (Liviu Radu, Doru Stoica, Sebastian A. Corn). De ce atenţia asta pentru proza scurtă?
Nu putem rata elementul Dune. Millennium Press publică seria de romane scrise de Brian Herbert şi Kevin J. Anderson (cărţi din universul Dune creat de Frank Herbert), pînă acum marele succes al editurii. Care sînt ultimele veşti?
Mai e puţin pînă la Gaudeamus. Ce noutăţi pregătiţi pentru sfîrşitul de an 2009?
Dar în viitor? Contracte noi? Români? Străini?
Şi Millennium Press are un blog. Vechi şi de succes. La fel cum au Tritonic, Nemira, Leda. Crezi că întîmpător şi-au făcut bloguri editurile care publică F&SF?
Răspnsurile le veţi citi aici.
Observator cultural, 22 octombrie 2009
În Observator cultural nr. 239 (497) din 22 octombrie 2009, Chestiunea zilei.
Fragment:
Care o fi chestiunea zilei în domeniul F&SF La noi, bineînţeles, este aceea că „ei“ îşi văd mai departe de treabă, cu criză ori făr’ de.
Victor Martin preia ideea cursurilor de creative writing şi, ca de obicei, se lansează într-o înşiruire de aforisme în ciornă din care înţelege cine ce poate. Poate n-are nici o importanţă ce se înţelege din ele, cîtă vreme stîrnesc discuţii – mai puţin pe Pro-Scris (http://proscris.110mb.com), mai mult pe SRSFF (www.srsff.ro). Nu ştiu de ce nu e clar că nu e vorba nici de Cîntarea României, nici de Şcoala Populară de Artă, nici de a inventa scriitori, ci doar de a deprinde şi un pic de „meserie“, pentru că, da, pînă şi în activităţile creatoare e nevoie de ceva măiestrie, de tehnică, de… La urma urmei, un curs de creative writing nu transformă pe nimeni în geniu, dar îl poate învăţa pe geniu cum să scrie ca să-şi vîndă scrierile…, pentru că toţi, genii sau veleitari, toţi vor să fie celebri şi bogaţi. Or, fără vînzări… sorry, dar mai slăbuţ şi cu celebritatea, şi cu bogăţia.
ProspectArt, 29 octombrie 2009
O nouă întîlnire a cenaclului de literatură ştiinţifico-fantastică ProspectArt va avea loc joi, 29.10.2009, de la ora 18:00, la Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu” din bulevardul Lascar Catargiu 21 (fost Ana Ipatescu), Bucureşti.
Şi-au anunţat intenţia de a citi: Dario Pecarov (pentru prima oară la ProspectArt, îi urăm bun venit), Marian Truţă şi Laura Sgârcitu (aflată deja la a doua lectură), care ne propune povestirea intitulată “1986″. Le dorim succes în încercarea de a “cuceri” publicul prin textele lor.
Sînt aşteptaţi şi bineveniţi toţi iubitorii de science fiction, scriitori şi fani deopotrivă. (SRSFF)
Festivalul Internaţional de Literatură Bucureşti
Festivalul Internaţional de Literatură, un proiect conceput şi coordonat de Oana Boca, Vasile Ernu şi Bogdan-Alexandru Stănescu, este un eveniment internaţional dedicat literaturii, ce poartă amprenta oraşului Bucureşti.
Ne dorim în primul rînd să dăm naştere unui dialog între scriitorii români şi invitaţii lor. Diversitatea este conceptul ce stă la baza teoretică a întîlnirilor, organizatorii vrînd să deconstruiască ideea preconcepută că un trecut aşezat sub circumstanţe istorice asemănătoare va da naştere unor produse culturale identice. Este primul festival internaţional de acest gen din România.
PROGRAM
Miercuri, 28 octombrie 2009
Ora 18.00
Re-Writing the Map of Europe
New Ways for the Old Literature
Invitati speciali: José Luís Peixoto (Portugalia), Zahar Prilepin (Rusia)
Scriitori din Romania invitati: Radu Aldulescu, Vasile Ernu, Florin Iaru
Revista-gazda: Suplimentul de cultura
Moderator (al tuturor serilor): George Onofrei
Dat fiind ca cei doi invitati straini ai serii sint deja nu numai promisiuni, ci autori consacrati, in ciuda virstei, urmasi declarati ai unor maestri precum José Saramago sau Vladimir Makanin, prima seara a Festivalului vrea sa analizeze ponderea cailor vechi urmate de tinerii scriitori: cit de mult cintareste traditia in romanele lor, cit de mult este experimentalism? Majoritatea criticilor au remarcat aerul de realism-magic, in cazul lui José Luís Peixoto, pe cind fronda (chiar si cea politica) a lui Zahar Prilepin ne duce cu gindul la avangarda secolului trecut. Cit de mult inovam in noua literatura?
Invitatii romani ai acestei seri au foarte multe de spus pe tema aleasa: revelatia romanului post-decembrist, Radu Aldulescu, a fost localizat de critica literara in „Groapa” lui Eugen Barbu. Despre prima carte a lui Vasile Ernu s-a spus ca are marea calitate de a privi trecutul cu ochi noi si „blinzi”. Cit despre poetul Florin Iaru, acesta vine in fata publicului, in premiera, cu… proza. Asadar, new ways…
Programul serii:
- Prezentarea proiectului Re-Writing the Map of Europe. Editia a II-a: Bogdan-Alexandru Stanescu
- Prezentarea programului serii: George Onofrei
- Lectura, in limba portugheza, José Luís Peixoto – din romanul Nici o privire (traducere de Clarisa Lima, Polirom, 2009)
- Lectura, in limba rusa, Zahar Prilepin – din romanul Sankya (traducere de Vladimir Bulat)
- Lectura, in premiera, Radu Aldulescu – din romanul Ana Maria si ingerii, in curs de aparitie la Editura Cartea Romaneasca
- Lectura Vasile Ernu – din volumul Ultimii eretici ai Imperiului (Polirom, 2009)
- Lectura, in premiera, Florin Iaru – din volumul de povestiri Bucuresti – celalalt trotuar, in curs de aparitie la Editura Polirom
- Open talk: discutii moderate de echipa Suplimentului de cultura
- Teatru: Te iubesc! Te Iubesc? – in regia lui Chris Simion
- Expozitie: Clubul Ilustratorilor de Carte
- Cocktail
Joi, 29 octombrie 2009
Ora 18.00
Re-writing the map of Europe
The Short-Story: A Way to the Novel, or a Way Itself?
Invitati speciali: Alek Popov (Bulgaria), Philip Ó Ceallaigh (Irlanda)
Scriitori din Romania invitati: Matei Florian, Razvan Petrescu, Radu Pavel Gheo
Revista-gazda: Dilemateca
Alek Popov a inceput sa scrie proza scurta, insa, daca ati crezut ca succesul adus de primul roman l-a indepartat de aceasta, va inselati. A continuat sa scrie povestiri, sa le reediteze pe cele vechi, in paralel cu lucrul la al doilea roman. Despre Philip Ó Ceallaigh nici nu mai incape vorba: este un urmas auto-declarat al lui Cehov, Hemingway si Carver, un prozator convins ca va scrie numai povestiri si nuvele. Asadar, ce ne facem cu proza scurta: o consideram in continuare laboratorul romanului, sau incepem s-o respectam la adevarata valoare? Razvan Petrescu este un caz singular in literatura romana contemporana: declarat unul dintre cei mai buni prozatori romani, a ales proza scurta ca pe unica forma de expresie literara. Radu Pavel Gheo a dus aceasta pasiune pentru proza scurta la extrem, brevetind „clipul” ca specie literara. Matei Florian vine in fata publicului cu un fragment de roman, dupa ce a scris, iarasi un lucru inedit pentru proza autohtona, o carte in tandem.
Programul serii:
- Prezentarea programului
- Lectura, in limba bulgara, Alek Popov – din romanul Mission: London (traducere de Stylian Deyanov)
- Lectura, in limba engleza, Philip Ó Ceallaigh – din volumul de povestiri Si dulce e lumina (traducere de Ana Maria Lisman, Polirom, 2009)
- Lectura, in premiera, Matei Florian – din romanul Si Hans Si Regretel, in curs de aparitie la Editura Polirom
- Lectura Razvan Petrescu – din volumul Foxtrot XX (Cartea Romaneasca, 2008)
- Lectura Radu Pavel Gheo – din volumul Numele mierlei (Polirom, 2008)
- Open talk: discutii moderate de echipa Dilemateca
- Film: Constantin si Elena – in regia lui Andrei Dascalescu
- Cocktail
Vineri, 30 octombrie 2009
Ora 18.00
Re-writing the map of Europe
History vs. Imagination
Invitati speciali: Dieter Schlesak (Germania), Ardian-Christian Kuciuk (Albania)
Scriitori din Romania invitati: Gabriela Adamesteanu, Filip Florian, Cecilia Stefanescu
Revista-gazda: Observator cultural
Mai este romanul oglinda purtata pe marginea drumului? Romanul secolului XXI, trecut prin oglinzile postmodernismului, se mai poate intoarce la formele pure de secol XIX? Rezista romanul istoric, nepervertit de ludicul postmodern? Scriitorul Dieter Schlesak readuce in constiinta cititorilor o figura sinistra, extrasa din pivnitele istoriei recente, prozatorul albanez Ardian-Christian Kuciuk scrie vaste epopei in proza, explorind nasterea unei natiuni, un trib glorios si muribund. Unul dintre invitati sondeaza memoria si istoria obiectiva, celalalt traieste si scrie in plina metafora. Doua cai total diferite.
Gabriela Adamesteanu va citi, in premiera, din cea mai recenta carte a sa, Provizorat, un fragment ce va ilustra ambele directii pe care noi le asezam in contradictie aici, dar care, iata, pot convietui. La fel se prezinta, credem noi, si romanul lui Filip Florian, care abordeaza o epoca istorica foarte clar delimitata, insa vazuta din perspectiva posibilului si a probabilului. De asemenea, Intrarea Soarelui, cel mai recent roman al Ceciliei Stefanescu, imbina, intr-un aliaj perfect, realismul si magia, intr-un univers finalmente misterios.
Programul serii:
- Prezentarea programului
- Lectura, in limba romana, Dieter Schlesak – din volumul Capesius, farmacistul de la Auschwitz (traducere de Cosmin Dragoste, Polirom, 2008)
- Lectura, in limba romana, Ardian-Christian Kuciuk – din romanul Empatycon (LibrariumHaemus, 2009)
- Lectura, in premiera, Gabriela Adamesteanu – din romanul Provizorat, in curs de aparitie la Editura Polirom
- Lectura Filip Florian – din romanul Zilele Regelui (Polirom, 2009)
- Lectura Cecilia Stefanescu – din romanul Intrarea Soarelui (Polirom, 2009)
- Open talk: discutii moderate de echipa revistei Observator cultural
- Concert: The Amsterdams
- Cocktail
Mai multe amănunte pe site-ul FILB.
Bogdan Olteanu – ministru de finanţe
Mă gîndeam eu aşa, că în noul guvern sau într-unul dintre cele viitoare ar trebui ca Ministerul Finanţelor să ajngă pe mîna lui Bogdan Olteanu. Poate protesta cineva? Omul e ditamai viceguvernator al Băncii Naţionale… deci… o fi şi el pe lista tehnocraţilor?
Cică Naş Florea Anntonescu ar regreta treaba cu Olteanu şi BNR. Dar cînd au făcut mînăria n-a regretat? Cînd s-au aranjat ploile să nu-l voteze în comisie pe Dăianu şi să-l voteze pe Olteanu nu a regretat? Sau or fi tranşat-o liberalii fără ştirea lui? Cum se poate aşa ceva? La el în ogradă unde oricine mişcă în front e dat afară din partid?
Măi, ce vremuri… Haideţi, băieţi, băgaţi-l pe Olteanu la Finanţe în guvernul de tehnocraţi al lui Johannis…
Observator cultural, 15 octombrie 2009
În Observator cultural nr. 238 (496) din 15 octombrie 2009, De ce publicăm antologii?
Fragment:
În România antologiile nu au avut întotdeauna rolul de a oferi pe tavă tot ce e mai bun, de a fi un fel de best of… A fost o vreme în care antologiile erau singurele locuri în care un tînăr autor de SF putea publica. Prin anii ’80 ai secolului trecut, nu prea existau reviste, dar apăreau antologii. Cîteva pe an. Alexandru Mironov, Mihai Bădescu, Dan Merişca, Ion Ilie Iosif şi-au pus numele, ca antologatori, pe cîteva dintre volumele care promovau, laolaltă cu scrierile celebrităţilor mondiale în materie de SF, şi autorii români ai momentului. Nu prea se scriau romane, cenaclurile erau specializate pe proza scurtă, asta a fost şcoala sefistului român, astfel că antologiile şi almanahurile Anticipaţia erau produsele „industriei autohtone“.
Otaku Magazine vol.6
Otaku Magazine Vol. 6 – The End of The World va fi lansat sîmbătă 17 octombrie, la Kombinat, pe Blanari 5 (pasajul Hanul cu Tei), la ora 16:00.
Mai multe amănunte aici.
Geoană prim-ministru
S-a rezolvat, a trecut moţiunea, a căzut guvernul.
Ce urmează? Păi, dacă jocul politic înseamnă „dă-te tu de la masă ca să mă aşez eu“, logic ar fi ca preşedintele Băsescu să-l numească pe Mircea Geoană prim-ministru şi să-l aştepte cu o formulă de guvernare. Pe care parlamenul s-o aprobe sau nu.
Şi dacă Geoană nu vrea, atunci să urmeze Crin Antonescu, Marko Bela… (nu ştiu cum e chestia cu „nu vrea“, cum se poate trata constituţional, dacă are voie să nu vrea, cum e socotită numirea nepusă „în operă“). Că poate ajungem la alegeri anticipate.
Şi-aşa toată lumea vorbeşte de un nou guvern după alegerile prezidenţiale. De ce e musai un nou guvern? Dacă ideea este ca de fiecare dată cînd schimbăm preşedintele să schinmbăm şi guvernul la ce am mai separat alegerile prezidenţiale de cele parlamentare?
Chestia cu guvernul de tehnocraţi e un fel de fugă de răspundere. Adică ăştia îşi asumă doar să dea jos guvernul, dar nu sî şi pună ceva în loc? Da, ştiu, toţi vor să intre în campanie din opoziţie…
În fine… Sîntem spectatori la o comedie (absurdă) care se întîmplă. S-o vedem pînă la capăt.
Comentarii recente: