Metoda Piticot
Unii au rămas cu nostalgii din perioada copilăriei în care se jucau Piticot (parcă aşa se chema jocul ăla). Şi în tot ce fac, aplică Metoda Piticot. Adică tu, ca utilizator al produsului lor, ai momente în care mai mergi înainte, te mai întorci, mai stai pe loc…
Mi-am amintit de Piticot (şi aşa am dedus că o fi vreo metodă patentată) cînd am citit o revistă. Prezentarea autorului unei povestiri. Şi cică „Povestirea care urmează a fost publicată chiar în primul număr al revistei Analog“. Acuma ştiind eu cîte ceva despre revista asta Analog, mi-am zis: măi să fie! Aşa veche e povestea? Cînd mă uit la urmă să văd copyright-ul, mare-mi fu surpriza să aflu că e datat 2006. Păi cum, nene? Şi – pedeapsă Piticot: stai o juma de oră – m-am dat pe Google şi am dezlegat misterul.
Povestirea a apărut în vol. 126, nr.6 din 2006. Aşa da! Dar de unde „primul număr“? Că din 1930, cînd a apărut ca Astounding Stories, s-au adunat ceva apariţii, chiar şi din 1992 de cînd apare cu actuala titulatură Analog Science Fiction and Fact tot au fost cîteva.
Metoda Piticot dă roade. Recomandabilă persoanelor curioase din fire. Mai ales sefiştilor.
MIRCEA DINESCU – Baladă cam veselă pentru tristeţea celui plecat la oaste
O PANARAMA A POEZIEI ROMÂNE CONTEMPORANE
(parodii, pastişe, cópii, imitaţiuni)
MIRCEA DINESCU
Baladă cam veselă pentru tristeţea celui plecat la oaste
Mă-ta este chioambă, tac-tu-i cam departe
Haide, te grăbeşte, vino pîn’ la gard
De armată numai o zi mă desparte
Şi de doru-ţi, dragă, palmele mă ard
De nu vrei, adio, pa, mă duc la alta
Poartă-ţi prin ogradă fecioria dar
Să ştii, pentru tine n-am să plîng cît balta
Cînd, soldat, mi-oi face obiele din ziar
Totuşi, cîteodată, tăind pătrunjeii
Ori cînd rezemat voi sta de patul puştii
Voi gîndi în treacăt la patul femeii
Şi c-am vrut, copilă, să te-nvăţ ce nu ştii
Am să fiu cam singuri printre toţi căprarii
Ori la-nfirmerie prins de-o mare febră
„Să trăiţi” voi spune către toţi mai marii
Iară pe sergenţi am să-i învăţ algebră
Tu vei fi frumoasă, te-or curta băieţii
Te vor duce-n parcuri, la film, la şosea
Eu, în vreamea asta, voi urca pereţii
Muntelui în coardă, vai de viaţa mea!
Sau te mărita-vei, parcă poţi să ştii?
Mie nici vei spune cînd e cununia
Ori poate din aer vr’un glonţ m-o lovi
De m-o plînge apoi toată Slobozia
Lasă-ţi deci părinţii, pe gînduri nu sta
De nu vrei blesteme să-ţi arunc îndat’
Dragostea e dulce ca o acadea
Haide, te grăbeşte, mîine plec soldat.
Azi în Observator cultural
…articolul Un premiu vinde o carte?
Citat:
În lumea literară românească se pare că premiile nu au aceaşi impact. A cîştiga un premiu literar la noi înseamnă, de cele mai multe ori, doar o victorie de orgoliu. N-am auzit de vreo luptă a editurilor pentru viitoarele cărţi. Dar dacă n-am auzit, nu înseamnă neapărat că aceasta nu există. Însă lucrurile astea, prin alte părţi, sînt publice, cititorul poate afla cînd un scriitor a semnat un nou contract. Am mai zis eu că cititorii sînt dornici de a afla ce cărţi sînt în pregătire la edituri, ce va apărea pe piaţă în următoarele luni. Există o secretomanie a editurilor noastre (să nu afle concurenţa!) care, pînă la urmă, ţine şi cititorii deoparte. Şi încă: vitrinele librăriilor noastre nu sînt inundate cu zeci de exemplare ale unei cărţi proaspăt premiate de Uniunea Scriitorilor sau mai ştiu eu ce alt organism care acordă premiile importante. De ce? Poate pentru că, de multe ori, facem lucrurile ca la UTC, adică „bifăm acţiuni“, după care ne vedem liniştiţi de treabă (care treabă?).
Articolul de săptămîna trecută, Surfing prin blogosferă, poate fi citit online aici.
Colierul de perle al bunicii 
Comentarii recente: