O hucă în minunatul Inand – Prolog

Văd că stau. Şi nu merg mai departe. (În sfîrşit, sînt şi eu logic!)
Aşa că hai s-o iau altfel, poate mă îndemn. Eu. Pe mine. Mă.
Deci textul la care muncesc (atunci cînd nu stau. Sau cînd nu muncesc la altceva). Începutul lui. Şi-apoi, uşor-uşor şi restul.

O hucă în minunatul Inand

Prolog

În meseria asta e bine să lucrezi cu o agenţie. Ai parte de clienţi simandicoşi, cîştigi bine, treaba se face curat şi beneficiezi şi de asigurare în caz că ceva nu merge ca lumea. Greu e să iei proba, să obţii angajarea. Dup-aia, totul e OK. Discreţie maximă. N-ai grija zilei de mîine. Stai acasă, primeşti telefonul, te duci, se face Transferul – adică îţi faci treaba, care-o fi aia -, iei banii. Şi habar n-ai de nimic. Ca şi cînd lucrul ăla nici nu ţi s-ar fi întîmplat.
Habar n-am cum se face Transferul ăsta. Nu mă întrebaţi, că nu ştiu. Îmi cumpăr televizor şi îl folosesc şi nu mă interesează cum ajung imaginile alea pe ecran. Aşa cum nu mă interesează ce se întîmplă în cipurile şi în sîrmele din calculator sau cum funcţionează un telefon. De ce m-ar interesa Transferul?
Ştiu doar că şi clientul, şi gazda sînt băgaţi în nişte cilindri uriaşi şi, cînd iese de-acolo, clientul iese într-un alt trup, cel al gazdei. Cei doi cilindri sînt în camere separate şi asta îi asigură clientului protecţie. În relaţia asta a lor „de serviciu“ doar clientul îşi cunoaşte gazda, ea niciodată nu-şi cunoaşte „chiriaşul“. Ca de obicei, atunci cînd unul plăteşte, iar celălalt este plătit, cel care dă banul este avantajat. Dar practica, în timp, duce la nişte proceduri, la nişte termeni contractuali în care nici cel care-şi vinde ce are de vîndut nu este lăsat de izbelişte.
Mai rău e dacă nu iei proba la agenţie şi trebuie să-ţi cauţi un peşte. Ăştia sînt cam ciudaţi. Odată ţi-o trag – cică te testează! – şi se ştie că nu dispun de cine ştie ce condiţii. Operatorii lor sînt tot nişte marginali, la limita legii, indivizi care au pierdut la viaţa lor, dar măcar au lucrat în laboratoare cîndva, ştiu meserie. E ca atunci cînd mergi cu trenul urban: mai pe la suprafaţă, mai pe sub pămînt… Dar măcar ai peştele care veghează, se interesează de clienţi, cine sînt, de ce au nevoie de tine, ce vor de la viaţa ta. De reţinut e asta: veghează. Să nu păţeşti nimic. Să te simţi în siguranţă.
Şi mai rău e cînd ajungi pe străzi şi eşti la mîna tuturor dezaxaţilor. Nu ştii niciodată cine îţi sînt clienţii şi care sînt scopurile lor. Şi nici nu cîştigi cine ştie ce. Trebuie să ai operatorul tău (care mai vrea şi el mici „servicii“ gratis!) şi, în condiţiile astea nu poţi spera decît la unul care nu mai are dreptul de a profesa, unul care-şi face treaba clandestin, în laboratoare improvizate, cu tehnică depăşită, dar funcţională. Din cauza condiţiilor precare în care operează ai toate şansele să rămîi cu sechele. Să nu uiţi, să te trezeşti uneori din somn crezîndu-te altcineva, dînd telefoane unor oameni pe care nu-i cunoşti, mergînd la adrese neştiute fiind convins că mergi acasă.
Dar asta aveam s-o aflu cu timpul, pe propria-mi piele, cum se spune. La început n-am ştiut, n-a ştiut nimeni. Acum ştiu că sînt şanse mari ca, după Revenire, să rămîi cu ceva din fostul client. Ăsta e riscul tău, ca gazdă, dar şi riscul clientului care-şi joacă identitatea, dincolo de toate poveştile despre confidenţialitate… Se spune că fiecare primeşte de la viaţă atît cît poate plăti. Şi dacă asta nu e de-ajuns?
Eu am trecut prin toate stadiile şi nu sînt chiar mîndru de mine. Dar am supravieţuit. Şi, în condiţiile ştiute, ăsta chiar este un motiv de mîndrie. Poate nu şi ăla că am ajuns ceea ce sînt.
Sînt o hucă, da. Dar asta sîntem toţi, indiferent dacă lucrăm cu agenţii, cu peşti sau pe cont propriu. Sînt o hucă şi îmi place. Cred că îmi place, din moment ce n-am renunţat la asta după toate cîte mi s-au întîmplat. Problema, pentru mine, n-a fost dacă voi deveni o hucă sau nu. Problema mea a fost ce fel de hucă voi deveni.

13 răspunsuri

  1. Am citit ieri si mi-a placut. Acum astept continuarea. Suna foarte bine!

  2. ma bucur ca-ti placu. stii? e teoria aia a prologurilor. cit sa fie de scurte/lungi? cit sa dezvaluie din text? problema e, de fapt, daca te face sa vrei sa citesti mai departe. cred ca o sa fac – cu Huca – ce-mi spunea Lucia Simona Dinescu la un Schimb de carti: sa pun pe net un text pe masura ce el se scrie. sa vad reactii, sa iau aminte… saptamina asta o sa pun aici urmatorul fragment. clic pe categoria „o huca” si le veti avea grupate.

  3. pai e numai bine. ma gandeam ieri ca, dpdv stilistic suna foarte bine. adica frazarea e atat cat trebuie, bine dozate, nici mai mult nici mai putin. iar prologul ma face sa vreau sa vad care e chestia. zic asta pt ca am incercat sa citesc unele povestiri propuse la premiile alea de pe zeppelin si nu am reusit sa trec de primele fraze. si la mine asta e de baza :).

  4. suna chiar bine. huca e un fel de sleeve a lui richard morgan. ideea nu-i noua, da’ totu-i cum o scrii. si tu o scrii bine. moooore!

  5. cind citesc, nu caut idei noi, ci sint curios ce face autorul cu ideea (indiferent daca e preluata de undeva). daca am umbla numai dupa idei noi, ar cam insemna sa ne lasam de citit. sau sa citim 3-4 carti pe an (la povestiri numarul ar putea fi mai mare). nu mi-am propus niciodata sa inventez idei. desi cred ca am comis si de-astea la viata mea. dar nu asta e important.
    la Huca am scris pina acum: Prolog, Un client ca oricare altul, Vom uita pentru dumneavoastră, Déjà vu, Peştele Rick. Sper sa tin pasul cu publicarea si sa nu las gauri mari intre episoade. Urmeaza (la scris) Îngerii de Jos.
    inca ceva: Inand e orasul in care se intimpla Vremea zapuselii si Glitcherine (pentru cins stie). si in care vor fi plasate toate textele din Transfer (sper s-o termin in primavara-vara asta si dup-aia… sa vad cine mi-o publica)

  6. de parca nu stii ca sintem destui aia care ti-ar publica si lista de cumparaturi, numa’ sa ne-o dai…

  7. me misto le zici tu horia… pansament. cit despre lista mea de cumparaturi… da, seamana cu proza mea: una scrie acolo si altceva am in sacose.

  8. ce inseamna huca? textul e misto ! nu se poate mai mult?

  9. Inand este numele unui sat din judeţul Bihor. Credeam că eşti cineva de acolo.

  10. nu sint de-acolo, dar numele, intr-adevar, l-am gasit pe oharta a romaniei, era numele unui sat. ala o fi, din bihor

  11. […] cu linkuri la însemnările respective. Dacă cineva le-a pierdut şi le vrea. Iat-o şi aici: O hucă în minunatul Inand (1) – Prolog O hucă în minunatul Inand (2) – Un client ca oricare altul Aici va intra William Rikki […]

  12. Eu sunt din satul Inand !!! Nu mai locuiesc acolo dar, amintirile sunt asa cum spui tu….minunate !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: