Arhive zilnice: 29 ianuarie 2008

Despre Sci-Fi Magazin 4 în Observator cultural

Poate fi citit pe site-ul revistei Observator cultural articolul despre Sci-Fi Magazin nr.4 aici.

Din păcate, articolul despre Waldemar de Liviu Radu nu e pus integral pe site.

O lume inversă

Lumea inversă, de Christopher Priest (Nemira, 2007)

priest-lumea200.jpg

Tocmai am terminat de citit Lumea inversă de Christopher Priest (The Inverted World, 1974, Premiul British SF şi nominalizare Hugo în 1975).
Ciudată carte! Are 5 părţi, prima şi ultimele două mişto, intersante, provocatoare. Cele două din mijloc îmbîcsite, e jumatea de carte care cuprinde „ştiinţa Lumii inverse“ cum se zice, un text arid, aiuritor, nebulos, exact genul de text care îndepărtează oamenii de SF. N-am avut răbdare şi nici tragere de inimă să (re)citesc pe îndelete, să încerc să descifrez, să înţeleg (vorba personajului, „îi plăcea aventura, nu voia s-o distrugă înţelegînd“). Dacă o carte mă obligă să mă chinuiesc să-i înţeleg „baza“, îşi pierde interesul (pentru mine; poate, pentru fanii SF, nucleul pur şi dur, nu, poate pentru ei tocmai în asta constă frumuseţea – acel sense of wonder?). Au fost lucruri expuse ca naraţiune, apoi reluate ca „explicaţie“ (mereu m-au enervat „explicaţiile“ în textele SF), dar total neatrăgătoare. Dacă jumatea aia ar fi fost redusă la jumate, să zicem, şi ar fi rămas o nuvelă sau un mini-roman, cred că ar fi fost OK. Am fi rămas cu un personaj – Helward Mann – care a trăit burduşit cu reguli servite pe tavă şi de nediscutat, un personaj care nu poate înţelege că lumea ar putea fi şi altfel decît i s-a spus, mai ales dacă a avut şi ocazia de a experimenta ceea ce i s-a spus (cît de mult ne influenţează percepţia lucrurile învăţate, lucrurile care ni se predau în şcoală şi ne conving de o anume realitate?). Am fi rămas cu Victoria care, nefiind prinsă în sistemul de ghilde (organizarea socială a oraşului), a rămas cu gîndirea liberă, cu descoperirea empirică a lumii şi a regulilor ei. Am fi rămas cu Elizabeth, cea născută în Anglia, ţara care chiar există (şi nu e doar un loc dintr-o poveste, aşa cum ştie Helward), femeia care ştie lucruri despre Pămînt pentru că ea chiar trăieşte pe Pămînt (spre deosebire de locuitorii oraşului care trăiesc în „oraşul Pămînt“ care e într-o altă lume şi nu are nici o legătură cu planeta Pămînt).
O nuvelă (fără prea mare accent pe „ştiinţă“) ar fi fost mai uşor digerabilă, ne-ar fi condus mai direct spre întrebări gen „cîte din lucrurile pe care ne bazăm viaţa au legătură cu lumea reală, fizică, şi cîte ţin de legende, de texte care, la un moment dat, s-au transformat în axiome pe care ne-am clădit destinul?“. Iisus să fie una dintre aceste legende? Oricine ar veni şi ne-ar spune o poveste despre adevăratul personaj (validat de istorie) Iisus şi despre cum, plecînd de la acea realitate istorică (?), s-au construit texte care au generat o altă realitate (un univers paralel, dacă vreţi), ar fi alungat cu pietre (în cel mai bun caz cu huiduieli, aşa cum se întîmplă acum, uneori, cu noi). Ceea ce sîntem învăţaţi să ştim, să vedem, de multe ori primează faţă de ceea ce ajungem să cunoaştem nemijlocit, de ceea ce vedem cu ochii noştri. Ne deformează (asta fiind, cică, „partea formativă“ a personalităţii fiecăruia). Am ales un exemplu care ar putea fi semnificativ pentru ce vrea să spună cartea şi, revăzîndu-mi notiţele, am descoperit asta: „Aici, religia era narcoticul tradiţional“ (p.296).
Faină cartea, mişto „ţigara de după“. Dar romanul are prea multe pagini. Vorba lui King: varianta revizuită = varianta iniţială – 10 %. În cazul lui Priest, mergea şi 15%.

%d blogeri au apreciat: