Arhive zilnice: 10 octombrie 2004

Ca Partidul, pe vremuri

    Vine Tantziku. Am pus să fac cev a de mîncare, dar nu cred că mai am timp. 

    Ce naiba am făcut azi? Am actualizat din nou
www.lumivirtuale.ro (după ce o făcusem şi ieri – m-a incitat vestea că mama Elfridei Jelinek, laureata
Nobelului din acest an, s-a născut în România, informaţie luată dintr-o enciclopedie
franceză de pe net). Am definitivat textul de prezentare a lui China M. pentru
Lumi 4. Mailuri, mailuri, mailuri… Am primit un refuz din Spania. Am fost prin
piaţă şi m-a descurajat faptul că magazinul alimentar e închis pînă mîine, aşa
că o parte dintre cele de pe listă sînt tot în rafturi… Bine c-am găsit mîncare
pentru zăcăminte şi în altă parte…

    Sînt cu mintea în paişpe. Ei, nu chiar în paişpe, dar în vreo şapte tot sînt.
Multe proiecte, la ce dracu’ mă bag eu în toate? Eu, ca Partidul, pe vremuri.

    Aseară am mai citit cîteva pagini din A. (pe care am abandonat-o de cîteva
ori pînă acum, cel mai mult citisem 100 de pagini). Nu ştiu de ce vreau neapărat
să citesc cartea asta.  Şi, dacă tot n-o pot citi, de ce o mai consider o carte
importantă? Poate pentru că prea vorbeşte toată lumea de ea de cîţiva ani…

    Tot aseară, citit fraze din Bushido. Mă documentez, adică. Pentru partea
a doua de la Vremea zăpuşelii. Că pe prima tot n-am definitivat-o. Dar ce-are una cu alta?

    Mă duc să văd ce fac alea pe foc…

%d blogeri au apreciat: