Vremea zăpuşelii – 14c

…Cui i se scoală cînd ştie că la uşă aşteaptă un samurai gata să-i ia viaţa?
Lui Lotek, nu. Cînd Samuraiul intră în separeu, îi găseşte întinşi peste masă,
Silvia goală, aşteptînd, aşteptînd, aşteptînd, iar Lotek… Ei bine, Lotek stă
şi se uită la instrumentul conducător cum atîrnă falnic arătîndu-i verticala locului.
Ochii lui sînt mai verzi ca niciodată. Doar lacrimile îi fac atît de verzi, şi
el ştie asta, acum o ştie şi Samuraiul.

– Să-ţi fie de bine. Gata, avem treabă.

Lotek tresare. I se pare lui, sau pe sub haina celuilalt tocmai a sclipit tăişul
unei săbii? Cade în genunchi – nu, n-ar trebui să fie aşa, ar trebui să se aşeze
pe un scaun, să scoată din buzunar un fluier, un caval, un clarinet, să cînte,
să doinească… Dar de la ce ar trebui să facem pînă la ceea ce chiar facem, întotdeauna
e o cale lungă, mult prea lungă. Îngenunchează privindu-l în ochi pe Samurai.
Acesta scoate sabia, întreagă, cu teacă cu tot. Tăişul iese parcă singur, împingîndu-i
mîna drepată în lături. Rămîne pentru o clipă cu teaca în mîna stîngă, cu sabia
în dreapta. Lotek e trist, resemnat. Dacă n-ar fi aşa, ar rîde. Cum să nu rîzi,
văzîndu-l pe Samurai cum ridică un picior în aer, cum ţopăie doi-trei paşi, cum
să nu rîzi? Doar dacă n-ai altă treabă…

 

Şi asta fost tot, din punctul de vedere al lui William Lotek Sendai-Seven.

– Hai că m-ai dat pe spate, zice Silvia.

Samuraiul se uită la ea, neînţelegînd exact ce vrea să spună,

– Ce vrei să spui?

neînţelegînd partea aia cu datul pe spate, convins fiind că n-a avut nici un
merit în toată treaba asta, meritele fiind, în întregime, ale lui Lotek, el găsind-o
deja… aşa… cum zicea ea… pe spate. Apoi îşi dă seama că ce era scris să
se întîmple s-a întîmplat, ca de obicei uciderea cuiva îi provoca o erecţie dureroasă
de care nu putea scăpa decît într-un singur fel. Şi, cum Silvia încă este întinsă
pe masă, goală, aşteptînd, îi face felul.

– Asta a fost o adevărată Hattori Hanzo!

– Ce? Ah, da…

Se ridică (sau coboară), aruncă o ultimă privire spre capul lui Lotek care se
rostogolise sub masă, cu ochii larg deschişi într-o ultimă atitudine de voyeur,
iese pe uşa separeului, străbate salonul, iese pe uşa localului, intră în maşină,
aprinde farurile, porneşte, se face nevăzut în noapte.
(sfîrşit)

2 răspunsuri

  1. l-ai omorit?! cremenalule!
    si ti-ai bagat si cititorii in ceata. Barem baga ‘Samuraiul’ mai repede, sa ne luminam (daca ne-om lumina!)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: