Colierul de perle al bunicii

În Observator cultural nr. 227 (485) din 30 iulie 2009, articolul Blogosfrrr! (II).

Fragment:

Alte articole care au încins blogoSFera:

Rudi Kvala, în „Sefeul, o stare“ (SRSFF, 9 iulie, 23 comentarii) zice: „Sesizăm un cerc vicios: nu scriem sefe (sau scriem puţin) pentru că nu prea avem unde să-l publicăm. Şi dacă avem, cititorii sînt prea rarefiaţi ca să amorseze o reacţie în lanţ. Nu există cerere, oferta este slabă (cantitativ şi calitativ).“ Şi apoi: „Unde este, de fapt, sefeul românesc? Unde se ascunde? De ce nu-l vedem mai agresiv pe piaţă? Ce lipseşte scriitorilor români, comparativ cu cei traduşi, ca să cucerească o piaţă nu atât de minusculă cum am fi tentaţi să credem?“, pentru a concluziona: „Puţini scriitori de sefe, puţine opere, puţine satisfacţii. Multă puţinătate în sefeul autohton.“ Cam pesimistă vederea, totuşi unii merg înainte, fie ei excepţii sau nu. Despre excepţii spune Eddie într-un comentariu: „Singura concluzie posibilă: SF-ul românesc e o colecţie de situaţii şi personaje excepţionale, iar din excepţii nu rodeşte o piaţă viabilă, aşa cum ne-o dorim cu toţii. Sper să mă înşel, totuşi…“

În Observator cultural nr. 226 (484) din 23 iulie 2009, articolul Blogosfrrr! (I).

Fragment:

Sfîrîie blogosfera, s-a cam încins, arde, frige, pişcă…

În ultimele săptămîni au apărut pe diverse bloguri şi site-uri cîteva articole care au încins spiritele în partea de blogosferă care se ocupă cu sefeul.

Pe site-ul Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy (http://www.srsff.ro), Dragoş C. Butuzea publică articolul „Aşteptările cititorului (amator) de science-fiction“ (25 iunie,135 comentarii), text citit la cenaclul ProspectArt cu cîteva zile în urmă. Este vorba despre aşteptările lui, ale unui neiniţiat în SF, după ce a participat la două şedinţe de cenaclu. Eroarea de la care s-a stîrnit furtuna vine, cred eu, din titlul articolului, care părea a se referi în general la sefeul românesc (chiar autorul precizează, pe blogul lui, că a vrut să provoace cu acel titlu). În rezumat, povestea e cam aşa: unde este sefeul în textele autorilor români? Unde sînt viermii de pe Arrakis, roboţii şi legilor lor?… Ca, în final, să spună că îşi doreşte „Nu literatură estetică şi literatură ştiinţifică. Nu sf şi mainstream. Ci literatură pur şi simplu. Proastă sau bună, oricum, dar literatură.“ Ceea ce, se pare, cam contrazice treaba cu viermii, navele şi roboţii… Şi ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, autorul mai face o confesiune: „pînă a fi invitat aici (la cenaclul ProspectArt – n.ed.), nu citisem nimic sf de vreun autor român.“

Şi, evident, fandacsia-i gata, cum ar spune cineva.

În Observator cultural nr. 225 (483) din 16 iulie 2009, articolul Despre nerăbdare.

Fragment:

Nerăbdarea este una dintre carcateristicile care-i fac pe fanii F&SF foarte simpatici editorilor, autorilor şi traducătorilor. Pînă la un punct. Punct în care un telefon primit într-un moment nepotrivit te revoltă. Punct în care acelaşi email cu întrebarea „dar nu mai e gata odată cartea aia?“ (de tradus, de scris, de redactat, de tipărit) îţi poposeşte în inbox zilnic şi ţi se urăşte să mai răspunzi politicos, a n-a oară, că da, mai durează. Şi depinde doar de editor/autor/traducător să treacă de acel punct, să înţeleagă că, într-un fel, este la dispoziţia fanului, a celui care, pînă la urmă, dă banii pe cartea lui şi face, astfel, ca lucrurile să meargă mai departe. Pentru că dacă trăim într-o lume a cererii şi ofertei, atunci ar trebui să facem bine să înţelegem asta şi să ne bucurăm că există cerere pentru ceea ce facem şi, cît timp există cerere, activitatea noastră are o justficare. Şi să mai înţelegem că, aşa cum tu, editor/autor/traducător, poţi ajunge la exasperare din cauza solicitărilor, aşa şi el, fanul, poate ajunge la capătul răbdării cînd o carte anunţată pentru data de… nu ajunge în librării. Pentru că traducătorul întîrzie nepermis de mult traducerea, pentru că redactorul ţine prea mult cartea la redacatat, pentru că tiparul etc.