jump to navigation

Un august în flăcări septembrie 14, 2008

Posted by michael in Zile şi nopţi.
trackback

A fost o lună cumplită luna august, şi poate de-aia mi-am amintit de filmul lui Nicolaescu (Un august în flăcări – nea Sergiule, cine te-o fi pus să faci filmul ăla? Am şi acum în cap secvenţa aia în care un personaj întreba „Şi cine o să plătească toate astea?” după care vedeam doi tipi cărînd o pancartă pe care scria Partidul Comunist Român. ’Aide bre…).
Am fost plecat 12 zile din 31, în rest am lucrat la New Weird şi la Nautilus. Plus articolele obişnuite pentru Observator cultural şi Ziarul financiar. Ba chiar am reuşit, de vreo cîteva ori, să deschid dosarul cu „Huca”, ultima oară culegînd vreo 2 pagini din cele 3-4 pe care le scrisesem de mînă, cu stiloul.
Deci:
1 – 7 august. Am fost în tabără (Atlantykron). Trei zile cu treabă (întîlniri cu editurile care publică F&SF: Nemira, Tritonic şi Corint), restul pe drum sau zacătoare (nu mi-a prea ieşit asta cu zăcutul). Am scris despre cele 3 zile în Observator (aici), în Nautilus (aici) şi, cîteva rînduri, pentru Helion (noul număr, care e în tipar; sau o fi ieşit deja, nu ştiu).

POZE: Rîndul 1: Road to Perdition; Don Simon & Ionuţ Bănuţă; Cătălin Sturza & Lucian Oancea. Rîndul 2:Dimineţile lui Fane; Concurs Hula-Hoop (în partea stîngă juriul: moa, Ionuţ Bănuţă, (un individ infiltrat), Roberto Quaglia); Cineva a găsit semnal pe telefon;

Am fost la Braşov pentru cîteva ore, tata voia să mai care la Pucioasa una-alta, nu i-am fost de prea mare ajutor.
Am lucrat la New Weird, cam înghesuit, parte a unei echipe mai mari. Bine că a ieşit antologia la timp pentru cele două lansări
27 – 28 august. Am fost la Timişoara, lansare New Weird, cu Ann&Jeff VanderMeer aduşi de Horia de la Pilsen (Plzen). M-a bucurat întîlnirea cu ei, lansarea (Cornel Secu a fost, ca de obicei, un excelent organizator şi o gazdă desăvîrşită). VanderMeerii mi-au adus cărţi, printre ele varianta cehă a antologiei (şi iacă s-au făcut 7 lumbi în care am fost tradus – în primele 6 cu povestiri, a 7-a, ceha, cu articolul din antologie. Urmează varianta poloneză a antologiei şi, sper, în toamna asta, o povestire în portugheză – portugheza de Brazilia). Am scris despre NW şi lansare tot aici în Nautilus şi aici în Observator cultural.

POZE TMIŞOARA: Rîndul 1: Vorbeşte Jeff; Dorin Davideanu, Jeff, Ann, Horia – la bere, în Piaţa Unirii; editori români (în picioare: moa şi Horia), editori americani (pe scaune: Ann&Jeff VanderMeer); Rîndul 2: Lansare la Cărtureşti, pipăl; Rîndul 3: Radu Pavel Gheo şi Alina Radu; Marius, fratele meu.
Despre varianta cehă a New Weird s-a cam scris pe la ei. De pildă aici.

Am venit pe 28 seara de la Timişoara, şi pe 29 dimineaţa am plecat din nou la Braşov, unde mi-am văzut băieţii aflaţi în vacanţă/concediu. Am încărcat o maşină cu cărţi şi mobilă şi l-am lăsat pe tata singur cu ele să le ducă la Pucioasa. Eu m-am întors pe 30 în Bucureşti, băieţii au mai stat cîteva zile prin Braşov, apoi au tras o fugă şi pînă la Pucioasa (măcar s-o vadă pe mamina) unde au stat cîteva ore şi au luat-o spre Iaşi, cu o escală la Bucureşti. Am mai stat împreună cîteva ore, între trenuri.

POZE Braşov: Se pregăteşte Cerbul de Aur; str. Castelului nr.86 (o fostă adresă); Radu; Manu.
Faini băieţii ăştia ai mei!

POZA: Emanuel şi Radu.
De la băieţi am aflat că Aurel Moldoveanu a scos un CD cu colinde şi, printre ele, este şi Ninge pe Modova, cîntecul pe care l-am scris cu Radu Ştefan (el muzica, eu textul). Oare sîntem pomeniţi şi noi pe CD-ul respectiv? Prespunun că ar trebui să luăm şi nişte bani pe traba asta… dar nu ne-a contactat nimeni (cred; că n-am vorbit cu Radu Ş. despre asta. Păcat că n-a apărut cîntecul pe un CD al lui).
Pe trilulilu.ro sînt mai multe variante ale cîntecului, printre care şi a lui Radu Ştefan, originalul adică (aici este una instrumentală).

Tot la Braşov m-am văzut cu Bogdan B. (nu ne-am mai văzut, nu ne-am mai vorbit de nişte ani buni… Poate, de le o vîrstă, supărările, neînţelegerile din trecut rămîn doar lucruri trecute… Mai ales după o prietenie de 25 de ani. Nu merită altceva, zău.) şi cu Radu G., colegi de facultate, respectiv, de liceu. Radu G. mi-a povestit într-o juma de oră, în faţa blocului, pe la 1 noaptea, cam tot ce era nou despre colegii de liceu (cei pe care i-a mai văzut în ultima vreme, şi erau destui).
Între timp am scos şi nr. 8 din Nautilus (este online aici, iar sumarul într-o altă însemnare, aici).
Şi am mai fost şi la Tîrgul anticarilor de la Obor unde am stat oleacă la taifas cu Lucian Oancea, la cortul lui (şi mi-am cumpărat un inel din cele trei plănuite – între timp planul a ajuns la patru! ieri am văzut chiar nişte chestii interesante prin Bucur. Să văd cînd le-oi lua).

POZE OBOR: Rîndul 1: Primăria cu bannerul Tîrgului; Afişul Tîrgului; Omenire; Un anticar. Rîndul 2:bannerul dintr-un cort; şi un aranjament în acleaşi cort (asta o fi varianta de ospeţie… sau o replică la un anume tablou de Piliuţă); Lucian Oancea şi cărţile lui.

Comentarii»

1. voicunike - septembrie 14, 2008

Da’ chiar a fost in flacari,very very busy.

2. kyodnb - septembrie 14, 2008

Helion-ul daca apare il gasim pe la tarabe?

3. white noise - septembrie 14, 2008

daca ar fi ramas cateva exemplare din new weird la vanzare ce bine ar fi fost. am senzatia ca doar comanda la editura m-ar putea ajuta.

4. Costi - septembrie 14, 2008

Mike, felicitari cu New Weird si iti tin pumnii pentru povestirea in portugheza! La cit mai multe!

By the way, pe orice poza as apasa din prima serie, mi-o deschide doar pe a treia primul rind. Are vreun sens, ori este prea dimineata pentru mine!

5. Horia-Nicola Ursu - septembrie 14, 2008

white noise: deocamdata da. da un semn si cred ca mai gasesc chiar un exemplar cu autografe, daca o sa caut bine-bine (aici: comenzi[at]millenniumpress[dot]ro).

6. michael - septembrie 15, 2008

Costi, sper ca s-a rezolvat cu pozele.

7. Costi - septembrie 15, 2008

S-a rezolvat, e bine acum.

8. adina hutanu - septembrie 16, 2008

Mihim, baietii dv sunt chiar faini, am mai iesit intr-o zi cu ei si-am cascat gura pe la cerb (facand in felul asta playback pe ceea ce se auzea de pe quasi-scena, cred ca Iris, Paula Seling sau asa ceva). Radul cauta papuci, Manul cauta ceva de rontait. Io cautam sa-mi treaca angoasa legata de plecarea de a doua zi.

Mai tarziu ne-am dus intr-un pub ai carui pereti erau “consolidati” cu saci de alune de pamant in coaja. Beai o bere, mancai din alea pana la exasperare. Toate cojile se arunca pe jos, chestie care m-a facut sa ma gandesc la miticelle pedepse din povestile bunicilor, cu statul la colt in genunchi pe coji de nuca.

A fost frumos ca am apucat sa ne vedem, despre dv nu mai stiam nimic decat de pe blog, dar cum eu nu prea citesc revistele… erau cam multi acolo la masa, m-am gandit sa nu incep sa va intreb despre carti, ca probabil sunteti satul de tema asta. :)

Numai bine, spor la scris!
adina