Colierul de perle al bunicii

Adică, da? Că însemnarea de mai devreme a fost ca un comunicat agerpres. Sau ca ăla de „muflatar“, vorba chelnerilor de odinioară, sec.
În primele zile de tabără, alea în care mă duc, vor fi şi Sebastian A. Corn, şi Don Simon… Doar Ivănescu nu vine, că… Adevărul e că se bulgăreşte pe el. Ce, nu-şi putea lua două zile de CO şi la noi, la Romanica? Putea! Adică ce să caute ploieşteanu-n Bulgaria? Dacă şi Rabi vine, cu Massive Attack cu tot, sau, mai bine zis, cu pauză de Massive Attack (cu tot cu Iulica)…
M-am trezit şi eu vorbind, de parcă n-ar fi fost an fără mine pe insulă.

Mi-am făcut treaba pe zilele astea, adică articolul despre Kalusia a şi apărut, ăla despre Vampirii Sudului l-am predat, acum m-am apucat de cartea lui Ţone, că tre să las încă un articol, dacă merg în tabără (că aşa-i, bucuriile se plătesc. Aşa că o să fac şi oleacă de „servici“ în tabără). Ioi!

Şi cu New Weird… om vedea. Îmi iau teme de făcut dimineaţa, cînd toată lumea doarme şi io citesc ca să scriu, sau scriu ca să citesc, ca de obicei. Noroc că aici nu mai spăl vasele la 7 dimineaţa (pretenii ştiu…).

Nu ştiu dacă sînt vesel sau nu. Om mai vedea după.

Gata, am scris încă două articole: despre Kalusia, de Mihaela Cogălniceanu, pentru Observator cultural (joi, 31 iulie) şi despre Morţi pînă la apus, de Charlaine Harris (Ziarul financiar, 8 august).

Nu ştiu dacă mai ajung în tabără. Am de terminat New Weird pînă în 10 august. Poate aşa, vreo trei zile… Pînă acum, Tritonic şi Corint mi-au confirmat participarea în programul de întîlniri cu fanii pe care-l intenţionam pe insulă. Bogdan Stănescu, de la Polirom, mi-a spus că nu poate veni. Iar ceilalţi… încă nu mi-au spus nimic. Să vedem cum facem.

Gaşca nebună (MFL) se pregăteşte de tabără. Unii merg primele trei zile, alţii ultimele, alţii merg, se întorc, merg din nou. Şi noi? Al doilea an fără concediu. Dar pînă cînd, mă?

La „Huca“ n-am mai scris (sînt doar vreo 3 pagini din noul capitol). Şi m-am gîndit din nou că de ce vreau eu neapărat să scriu roman? Bine, pe lîngă „vreau neapărat“ mai e şi povestea cu cele trei nuvele („Vremea zăpuşelii“, „O hucă în minunatul Inand“ şi „Glitcherine“) care converg spre aceeaşi chestie. Şi dacă converg, ce? Nu pot sta şi separat într-un volum de nuvele şi povestiri? Aşa cum era gîndul de început? Poate încă nu sînt pregătit pentru roman. În loc să mă bucur că am ajuns să scriu nuvele… de la povestirile de 3 pagini de acum 10 ani… Povestirile îmi ieşeau binişor… Dacă îmi iese din cap romanul, poate aş reuşi mai repde să termin şi „Huca“, să refac şi „Glitcherine“. Ia să luăm noi în considerare acest gînd.

Aş mai citi un japonez. Dintr-ăia luaţi de la Bookfest. Încă n-am terminat Scris pe trup, al lui Jeanette. Şi mai e Lanark… pe care-l programasem pentru tabără. 700 de pagini?! Şi sînt convins că nu se citeşte atît de uşor ca Vampirii Sudului.

Adică în următoarele două săptămîni ar trebui să citesc vreo 3 cărţi, să redactez şi cele 400 de pagini de la New Weird, să mai şi scriu la „Huca“ (eventual s-o termin? că dacă aş termina-o pe-asta, poate mi-ar fi mai uşor de refăcut „Glitcherine“). Da. De la gînd pînă la faptă… A, şi trebuie să mai trag şi o fugă pînă la Pucioasa (tot n-am pus pozele) şi Braşov. Asta e!

Am fost luni pe la Polirom. Bogdan Stănescu avea o surpriză pentru mine: Lanark: o viaţă în patru cărţi, de Alasdair Gray. 700 de pagini, să vedem cînd om citi-o.

Marţi am fost la Pucioasa, am şi poze, fac un post separat.

Miercuri… da, am trimis la Ziarul financiar articolul despre Alegerea lui Hobson de Robert J. Sawyer. Am văzut ce a scris cititorul-de-sf aici şi aici (am adăugat şi blogul lui în Blogroll). Am vrut să trec peste, pînă la urma am băgat şi două comentarii. Mi-e greu să văd aceleaşi şi aceleaşi poveşti despre găşti, cumetrii, cluburi etc. La cîte cărţi apar în România… se pare că multe găşti mai sînt, cîtă vreme legenda urbană zice că nu poţi publica decît dacă eşti într-o gaşcă. Şi-atunci ce ne facem cu debutanţii? Şi ei tot în găşti? Păi e o chestie să debutezi direct într-o gaşcă! Lucururile sînt cu atît mai hazlii atunci cînd despre ele scriu oameni care declară că nu citesc SF românesc… Şi-atunci ce naiba discută? Poveşti „auzite“? Depinde şi de la cine mai auzi poveştile astea, nu? În general, cînd unui om i se refuză o carte sau o povestire, el e econvins că din cauza găştilor. Şi la editura aia la fel, şi la revista ailaltă la fel… N-or fi şi el, omul, de vină? Dacă toată lumea îl refuză… O avea şi el vreo vină,nu? Bine-ar fi să se mai gîndească înainte de a acuza comploturile. În fine. Ştiu că aşa e, numai noi sîntem sănătoşi, toţi ceilalţi sînt nebuni. A, şi maizice cititorul-de-sf că mă va testa cu un text… Acuma ce aşteaptă? Să i-l resping? Dacă i-l resping, înseamnă că are dreptate, dar pierde ca scriitor, că rămîne, cel puţin o tură, nepublicat. Dacă i-l public… nu se duce dracului toată mambojumboleala lui? Şi-apoi… uite ceva ce are să înveţe de la început: dacă ai de gînd să-i trimiţi unui redactor un text spre publicare, nu-i da una cu bolovanul în faţă mai întîi. Zic şi eu… Deşi eu tot ce-mi place o să public, cît oi avea unde, indiferent de ce zic unii şi alţii. Inclusiv că ceea ce public e material prost. Dar aici e o altă discuţie, că, de pildă, unii premiază o carte cu World Fantasy, iar la noi fanii SF o înjură. C-aşa-i în tenis. Oricum e greu să-i mulţumeşti pe toţi. Eu am renunţat de mult la chestia asta.

Aş mai scrie… Dar Nautilus 7, almanahul Nautilus, dar ediţia românească din New Wired… Dar articolele… Pentru un scriitor fără cititori, cam mare vînzoleala… A, că mi-am amintit: e bună tare povestea aia cu „ştiu eu că volumul X nu se vinde, iar Y se vinde“. De unde dracu’ or fi ştind ei? Primesc rapoarte de la edituri?