Liviu Radu şi Cosmin Perţa ianuarie 17, 2008
Posted by michael in Articole.3 comments
În Observator cultural de azi, la rubrica FANTASY & SCIENCE FICTION, articolul „Waldemar, un roman fantasy“ despre Waldemar de Liviu Radu.
Citat:
Scrierile lui Liviu Radu sînt adevărate provocări adresate cititorului, fanteziei şi inteligenţei acestuia, regăsindu-se în general în zona povestirilor de tipul „what if“ – ca speculaţie în sensul explorării unor variante de traiect istoric sau în cel al propunerii unor explicaţii pentru variante istorice sau mitice cunoscute. În toate textele lui găsim aşa ceva, Liviu Radu nu este un scriitor care scrie doar de dragul inventării unor poveşti, este un căutător al adevărului, fie el imaginat, speculativ sau cum vreţi să-i spuneţi. Ipotetic, să zicem, ca să ne împăcăm. Liviu Radu caută explicaţii în poveştile lui, ca orice autor sau fan SF şi, ca acestea să stea în picioare, să fie cît de cît credibile, trebuie ca, în primul rînd, lumile create de scriitor să fie coerente, să se susţină, să funcţioneze. Chiar şi în fantasy, unde magicul are şi el o logică a lui. Evident, formaţia de informatician a lui Liviu Radu îl ajută în toate aceste întreprinderi. Avantajul lui Liviu Radu este că ştie cum se face asta, ştie că lumea nu se descrie, aşa cum se întîmplă de obicei în textele începătorilor într-ale ficţiunii speculative de tip F&SF care fac asta osetentaiv, deranjant, ci se dezvăluie treptat, între un traversat de stradă şi o culegere de fructe, într-o discuţie cu regele şi grimasa care însoţeşte durerea provocată de o rană. Liviu Radu nu ne povesteşte direct cum arată acea lume în care se învîrtesc personajele, cum funcţionează ea, dar ne lasă s-o vedem, s-o înţelegem pe măsură ce lucrurile se petrec, pe măsură ce personajele ni se dezvăluiesc.
Pe site-ul revistei (aici) poate fi citit integral articolul „La marginea literaturii fantasy“ despre romanul Întîmplări la marginea lumii de Cosmin Perţa.
Citat:
Romanul lui Cosmin Perţa este o carte proastă nu numai în cadrul genului – în acest caz, fantasy. Da, literatura de gen are regulile ei, are un anumit fel de a se scrie, iar cititorii, fanii genului respectiv, sînt cunoscători, se lasă tare greu păcăliţi. De fapt, nu se lasă deloc. Pentru că, la urma urmei, o carte proastă e proastă oricum ai lua-o, oriunde ai încadra-o. Nu există cărţi SF, cărţi fantasy şi literatură (din păcate încă mai întîlnim expresii de genul „a, aia nu e SF, e literatură“). Există doar cărţi bune sau proaste. Cărţi pentru o zi sau pentru toată viaţa.
Sînt vesel şi nu ştiu de ce ianuarie 16, 2008
Posted by michael in 682 A.6 comments
Ieri a fost ziua lui Radu.
Azi am scris şi trimis articolul pentru Ziarul de Duminică. Am răspuns la interviul lui Marian Coman. Am încheiat Fiction.ro nr.4 (restanţă de anul trecut), aşa că în cîteva zile va intra la tipar. Am pus la cale una-alta cu Horică. Şi peste încă vreo 2-3 clickuri voi începe să culeg ce am mai scris la „O hucă în minunatul Inand“, povestirea care se tot lungeşte… şi care mă face (din nou) să cred că Transfer chiar are şanse să ajungă şi în librării. În 2008?
Am găsit însemnările la cartea lui McEwan. În agendă. Deci trebuie să le culeg.
Dacă mîine mă văd şi cu acea rată la bancă achitată… chiar e mişto!
The New Weird ianuarie 12, 2008
Posted by michael in Cărţi, Publicări.6 comments
The New Weird, antologia editată de Ann şi Jeff VanderMeer, va apărea la 1 februarie 2008 (mişto!) la Tachyon Publications. VanderMeerii sînt tare bucuroşi de o cronică apărută în Publishers Weekly, dar nu orice cronică, ci una cu steluţă. Adică o cronică de-aia care îţi creşte vînzările cu nu şiu cît la sută.
Asta e:
The VanderMeers (Best American Fantasy) ably demonstrate the sheer breadth of the “New Weird” fantasy subgenre in this powerful anthology of short fiction and critical essays. Highlights include strong fiction by authors such as M. John Harrison, Clive Barker, Kathe Koja and Michael Moorcock whose work pointed the way to such definitive New Weird tales as Jeffrey Ford’s “At Reparata” and K.J. Bishop’s “The Art of Dying.” Lingering somewhere between dark fantasy and supernatural horror, New Weird authors often seek to create unease rather than full-fledged terror. The subgenre’s roots in the British New Wave of the 1960s and the Victorian Decadents can lend a self-consciously literary and experimental aura, as illustrated by the “laboratory,” where more mainstream fantasy and horror authors, including Sarah Monette and Conrad Williams, try their hands at creating New Weird stories. This extremely ambitious anthology will define the New Weird much as Bruce Sterling’s landmark Mirrorshades anthology defined cyberpunk.
Iar eu… mă bucur şi eu cu ei, jucînd aici rolul muştei care cică a fost şi ea la arat. Adică, printre textele teoretice despre New Weird din secţiunea DISCUSSIONS se află şi unul cu titlul „European Editor Perspectives on New Weird“ care adună cîteva puncte de vedere ale unor editori europeni: Martin Šust (Cehia), Hannes Riffel (Germania), Jukka Halme (Finlanda), Konrad Walewski (Polonia) şi… Michael Haulică (România). Avem toţi cîte un text însoţit de cîteva date biografice.
Sper ca antologia să apară şi la noi.
Start 2008 ianuarie 10, 2008
Posted by michael in 682 A.17 comments
La mulţi ani!
Măcar atît… În preajma Crăciunului am scris o însemnare despre urările de sărbători, dar n-am mai apucat s-o pun pe blog. Acum este cam tîrziu, aşa că las lucrurile aşa cum sînt. Chestii vechi… de anul trecut…
S-o luăm de la cap cu 2008.
M-am dat în pauză. În vacanţă. Cam lungă. Mi-am zis că am timp de citit şi de scris. Evident, vremea a trecut şi eu nici…. nici. Sau, mă rog, nu atît cît aş fi vrut.
Am citit cîteva cărţi:
(doar 3?) Pe plaja Chesil de Ian McEwan (am să scriu aici despre ea, dacă mai găsesc însemnările. Dar mi-a plăcut. Pentru un prim contact cu McEwan, e bine. Mai vreau), Sabriel de Garth Nix (voi scrie pentru Ziarul de duminică. OK. Fantasy cinstit, închegat. Aştept următoarele două cărţi din serie, Lyrael şi Abhorsen), Întîmplări la marginea lumii de Cosmin Perţa (am scris pentru Observator cultural, „Întîmplări la marginea literturii fantasy“, a apărut în numărul de azi. Proastă, proastă rău cartea. Nu ajunge numai să vrei să scrii fantasy).
Am mai început vreo trei, printre ele Urzeala tronurilor de George R.R. Martin (din care am citit vreo sută de pagini şi am uitat-o la Ploieşti. După ce o voi recupera, am s-o duc pînă la capăt şi am să scriu pentru Ziarul de duminică. Deocamdată nu m-a convins, dar poate n-am reuşit eu să fiu destul de concentrat de sărbători, m-a cam pierdut în noianul de personaje care apăreau la fiecare pagină). Şi am început Lumea inversă de Christopher Priest (deocamdată îmi place, oraşul care se deplasează pe şine, un Consiliu de Fier, dar într-o carte din 1974).
Am mai văzut cîteva filme, dar… evenimentul DVDistic al sezonului (tînjind după Galactica) este Dexter. Nu credeam că se mai poate povesti şi altfel despre criminali în serie. Nu ştiu de ce nu credeam, că doar ştiu că nu s-a terminat lumea, că sînt miliarde de feluri în care se poate spune poveşti. De ce am devenit Dexter-addicted? Păi, în primul rînd personajul este uimitor. Şi excelent jucat de Michael C. Hall. Apoi pentru că serialul are chiar mai multe personaje, foarte diferite între ele şi foarte individualizate: Deb, Matsuka, Batista, Rita şi Lila… a, tatăl lui Dexter, să nu uit de el, foaaaarte mişto personajul, deşi e mort de mult. Bine, nu lipsesc personajele-clişeu (James, să zicem, un fel de Javert à l’américaine… sau Matthews…). Dar stau de trei zile cu ochii în ecran şi mă culc spre dimineaţă, cu greu dezlipindu-mă de el, spunîndu-mi că totuşi şi mîine e o zi. Să mai zic că e o dependenţă cu perversiuni? Că am văzut două sezoane (azi dimineaţă la 4 cînd ne-am culcat mai rămăseseră de văzut trei episoade din seria a doua) cu cartea lui Jeff Lindsay pe masă? 
Darkly Dreaming Dexter (2004) – primele două sezoane sînt după cartea asta. Am văzut la Ploieşti şi varianta românească scoasă la Quality Books (cînd am cerut Dexter pentru Tritonic era deja luat). E primul roman dintr-o serie care mai are Dearly Devoted Dexter (2005) şi Dexter in the Dark (2007). În 2008 va apărea Dexter by Design. Sînt curios cum sînt scrise cărţile. În serial personajele se diferenţiază (individualizează) şi prin gesturi, şi prin limbaj… Sînt curios dacă aşa scrie Lindsay, ori „vinovaţi“ sînt scenariştii… Am mai văzut filme scrise mai bine decît cărţile (Povestea unei aventuri, după Graham Greene de pildă, care avea în scenariu replici mult mai mişto decît erau în carte).
Am luat-o aşa, crescendo… ca să ajung în final pe noi culmi. AM SCRIS! Am început o poveste, e una dintre cele care, cîndva, voiau să închege un volum de nuvele, Transfer. Şi povestea se tot lungeşte… Era într-o duminică, la sfîrşitul lui decembrie. Am scris atunci (dimineaţa, că aşa scriu eu) vreo 23 de pagini. A trebuit să plec undeva după prînz, aşa că am întrerupt scrisul. A fost mai greu apoi, dar povestea s-a dezvoltat mai bine decît dacă aş fi terminat-o în acea zi (regula n: nu te grăbi!). Am mai scris între timp vreo 10 pagini… şi povestea se îndreaptă către o nuvelă. Unii ar putea scrie chiar un roman. Oi vedea ce-o ieşi. Important e că proiectul acelui volum prinde din nou viaţă. Credeam că o să rămînă (şi el) unul dintre multele proiecte începute…
Aşa că e OK.
În rest… Am patru propuneri de a face o revistă, nu ştiu ce voi accepta şi ce nu. Dar amatorii de F&SF să fie bucuroşi. Cu sau fără mine, în 2008 s-ar putea să existe pe piaţă 7 (ŞAPTE!) reviste (2 electronice şi 5 pe hîrtie). Voi continua rubricile din Observator cultural şi Ziarul de duminică şi s-ar putea să mai am încă două colaborări la alte reviste. Cu cărţile s-ar putea să iau o pauză, s-ar putea ca 2008 să fie un an în care să nu mă manifest ca editor (e mult spus, nu?). În schimb, sînt cîţiva tineri scriitori care vor să-i reprezint ca agent. E de luat în calcul şi asta. De fapt, cînd am venit în Bucureşti, asta voiam să fac. Şi asta.
Aşa că vă doresc tuturor un 2008 doldora de împliniri măreţe. Şi mie la fel.
GAUDEAMUS 2009
