Dave Langford august 16, 2007
Posted by michael in Articole.1 comment so far
Pe site-ul lui, Dave Langford citează în pagina dedicată volumului Different Kinds of Darkness (2004) din articolul meu despre numărul 2/2007 al revistei Helion, în care spuneam şi cîteva vorbe despre povestirea „A Different Kind of Darkness“.
Adică, în traducerea lui Alexandru Maniu (care i-a tradus şi povestirea):
Michael Haulica in Observatorul Cultural (The Cultural Observer, Bucharest, Romania) May 2007:
“A Different Kind of Darkness”, translated by Alexandru Maniu, a short story, maybe too short to allow further character development, but still perfectly illustrative for the science fiction genre. [...] It’s hard to recount, the story has a sort of aura that protects it.[...] A sincere “BRAVO” to the editors for publishing this text. The young (and not so young) romanian writers need such kind of stories for inspiration. [...] David Langford is well known for his newsletter Ansible, and for holding no less then 27 Hugo Awards — fan writer and for Ansible — and will be a pleasent surprise for Romanian readers.”
E varianta scurtă, aşa că pun aici întregul paragraf, aş acum a apărut el în Observator cultural
Un alt fel de intuneric de Dave Langford, traducere de Alexandru Maniu. O povestire distinsa cu Premiul Hugo 2001, dupa cum scrie pe coperta revistei, adica unul dintre punctele de atractie ale acestui numar. O poveste scurta, prea scurta pentru a permite dezvoltarea personajelor (spunea niste lucruri interesante Cornel Robu in numarul precedent al revistei, pe tema asta), dar intru totul cuprinsa in canoanele literaturii SF. Imaginile care fac rau (fizic!), adultii care ii protejeaza pe copii implantindu-le un cip in creier care face ca acestia sa nu vada decit ce li se arata (desi toata lumea stie ca televiziunile mint prin ceea ce omit). E greu de povestit – si, oricum, nici nu am intentia –, textul are o atmosfera a lui care parca il protejeaza, il tine la un loc. Nu afli mare lucru, dar iti place. SF-ul inca mai poate face asta prin povesti de citeva pagini. Un sincer BRAVO redactiei pentru publicarea acestui text. Tinerii (si chiar mai putin tinerii) scriitori romani ar avea nevoie mai des de astfel de texte, iar noile Premii Hugo si Nebula sint izvoarele de unde ele pot veni. Bine-ar fi sa putem publica (si, mai ales, sa avem unde!) in fiecare an textele premiate cu Hugo si Nebula. Iar Dave Langford, cunoscut mai ales prin fanzinul/ newsletter-ul lui Ansible, detinatorul a 27 de Premii Hugo ca fan writer (ei au si categoria asta) sau pentru Ansible, va fi o surpriza placuta pentru cititorul roman.
(extras din pagina http://observatorcultural.ro/informatiiarticol.phtml?xid=17786
It wasn’t me august 16, 2007
Posted by michael in 682 A.2 comments
M-a întrebat cineva, cîndva, ce mai scriu. Şi i-am răspuns că nu mai scriu, public.
Mi-a plăcut cum suna şi ceva-ceva adevăr era acolo, adică, de fapt, chiar era adevărat. Publicam texte mai vechi şi încă nepublicate, mi se republicau texte cu oarece „faimă“. Fac pe modestul, dar cred că „Madia Mangalena“ a fost publicat de vreo 15 ori. De fapt (m-am documentat adineauri pe site-ul meu desenat de Tantzelu acum vreo 2-3 ani şi rămas tot pe compul din dotare) cifra exactă e 17 – şi asta pînă în 2004 şi incluzînd aici şi cele 9 publicări în engleză. A! era să uit de apariţia în bulgară de anul ăsta. Deci de 18 ori din cîte ştiu. Asta a fost un fel de paranteză.
Am aflat ieri că se poate şi mai şi. Pe site-ul cotidianului Evenimentul zilei, la un articol semnat de Draoş Bucurenci, apare un comentariu („articole de umplutură“) semnat cu numele meu (ups!). Ba cineva mai ia şi atitudine. Am fost nevoit să-mi declin paternitatea comentariului. I-am scris şi pe personală lui Dragoş. Dar din 30 iulie pînă ieri… mai mult de o sută de oameni au crezut că eu chiar am scris treaba aia. Ei, mă consolez şi eu că nu m-or şti prea mulţi din suta aia.
Cine să fi fost? Vreun „prieten“ comun, al meu şi-al lui Bucurenci? Sau doar unul dintr-ai mei? Din ăia care mă muşcă de cur de-o vreme. Din ăia care… nu ştiu ce-ar vrea. Să nu mai scriu, să nu mai public… Şi? Vor ieşi ei mai în faţă? Sau nici măcar asta nu-i interesează? E chestia aia cu „dacă io nu pot, să nu mai poată nimeni“?
Habar n-am. S-a ascuţit lupta de clasă. De clasa a IV-a, că un om cu mai multe clase n-ar face aşa ceva.
Şi că tot mi-am amintit de „prieteni“… poate ar trebui să scriu ceva despre The Man from Timisoara (ups ăghen! Ca la Uppsala. Ce blasfemie! Cum oi fi făcut asocierea asta? Hattori Hanzo rulz) şi serialul lui de editoriale care-mi sînt dedicate. Deşi nu merită, zău. Ar însemna să-l bag în seamă. Să accept că există. Că, fie şi de-un ban, contează. Să rămînă acolo, cu România Mare a lui (că de-acolo a învăţat să scrie editoriale). Noi, pe-aici, avem treabă. Chiar avem. De-aia nu-l bag în seamă.
Aşa că, în concluzie… Dragoş, it wasn’t me.
GAUDEAMUS 2009
