Colierul se întoarce

   Nu ştiu cum se face că reuşesc să scriu săptămînal pentru rubica BLOG din Obiectiv-Vocea Brăilei (rubrica mea din suplimentul Literatura şi artele imaginarului, realizat de Marian Coman) şi nu reuşesc să scriu aici. În blogul meu. Să fie problema cu dead-line?

(paranteză: tocmai mi-am amintit că am dead-line pentru articolul din Observator cultural. Azi trebuie să-l scriu şi pe-ăla. Şi cred că va fi despre articolul din Cotidianul despre Fantasy. Gata paranteza)

Începem campania de primăvară. O grămadă de cărţi care vin de la traducători (şi încă mai avem nevoie, pe forumul lor traducătorii se plîng că nu sînt băgaţi în seamă de edituri, iar eu nu găsesc traducători pentru cărţi; de-ale noastre!), pe care trebie să le programăm la tehnoredactare şi apoi la tipografiile cu care lcrăm. fiction.ro şi noile colecţii pe care vrem să le lansăm în această primăvară. Colecţii interesante, cu autori interesanţi. Una dintre ele cred că va fi cel puţin la nivelul atins de fiction.ro. Lupta pentru copyrighturi se dă pe toate cîmpurile, nu sînt tot mai multe edituri, dimpotrivă, numărul lor tinde să se stabilizeze, dar fiecare vrea ce e mai bun. Autorii cei mai faimoşi, cu vînzările cele mai bune (deşi asta nu înseamnă neapărat că vor avea vînzări la fel de bune şi în România).

În fiction.ro avem pe ţeavă primul volum (Blestemul Chalonului, traducere de Raluca Chirvase) din trilogia lui Lois Mcmaster Bujold şi Pulbere de stele (Stardust, traducere de Liviu Radu) de Neil Gaiman. Trebui să mai vină Quantico de Greg Bear (Horia Nicola Ursu e pe ultima sută cu traducerea), am primit deja primul volum din seria Amber a lui Roger Zelazny (Nouă prinţi din Amber, traducător Eugen Cristea), iar spre sfîrşitul lunii îl aşteptăm pe al doilea (Armele din Avalon). Vor fi lansate amîndouă, la sfîrşitul lui martie. Amîndouă, ca să ştie lumea că le vom scoate pe toate, nu cum s-a mai întîmplat cu primul volum prin ’96.

Cam cu asta mă ocup. Am mai scris cîteva rînduri la Glitcherine, nuvela pe care trebuie s-o scriu din nou şi care va fi publicată singură sau într-un volum de nuvele şi povestiri (Transfer ar fi titlul – dacă va fi).

În rest… îmi mai sar în ochi „marile performanţe jurnalistice“ ale ştiriştilor de la diverse televiziuni care s-au transformat în tabloide. Nu mai prindem şi noi o ştire ca lumea, doar scandaluri – mare parte din ele provocate tocmai de aceşti „jurnalişti“ care au învăţat meseria din mers, la minima rezistenţă. De ce să faci o cercetare pe un subiect, cînd e mai uşor să prinzi din aer un zvon, o declaraţie la nervi/oboseală/stres cu care să te duci la unul şi la altul şi să-i bagi microfonul sub nas întrebîndu-l „ce părere aveţi despre X care a decalarat…?“. După care înapoi la X, „uite ce-a zis cutare despre…“ şi tot aşa. Ar fi de rîs dacă n-ar fi de plîns, faza în care Răzvan Dumitrescu se miră la Realitatea că totă lumea vorbeşte doar despre bileţelul lui Tăriceanu, de parcă nu ei, jurnaliştii, sînt „toată lumea“. Am uitat să amintesc poza filosofico-adîncă-înţeleaptă pe care o ia Dumitrescu atunci cînd pune întrebările-i „deştepte“ (evident întrerupîndu-şi interlocutorul imediat ce acesta începe să vorbească. Adică las-o moartă că nu tu eşti vedeta emisiunii, emisiunile sînt făcute că să vadă lumea ce deştepţi şi grijulii sîntem noi, jurnaliştii…)

Mi-e cam silă de tagma asta. Ce să mai zic de fostul-actualul preşedinte al Clubului Român de Presă care a demisionat pentru că-l nemulţumea nu-ştiu-ce la ziarişti, pentru ca, imediat după aceea, să candideze din nou la preşedinţia Clubului, de parcă s-ar fi schimbat peste noapte ziariştii şi atitudinea şi… Ei, măi copii… E frumos la Romanica.

(altă paranteză: mă cam seacă treaba asta a WordPressului cu spaţiile dintre paragrafe. Cum se poate scăpa de ea?)